Mesaj pentru clienții Oney România în contextul COVID – 19

Stimați clienți,

Situația mai puțin plăcută în care ne aflăm provocată de pandemia COVID – 19, ne-a determinat să luăm măsuri sporite de protecție și izolare.

Prioritatea noastră, a echipei Oney, este de a vă oferi siguranță, atât vouă, clienților noștri, cât și angajaților noștri care sunt la dispoziția dumneavoastră. Din punct de vedere tehnic, am reușit să implementem telemunca, lucrul de acasă, în majoritatea departamentelor noastre.

Pentru a menține același nivel de profesionalism și pentru a vă oferi aceleași servicii de calitate cu care ați fost obișnuiți, am luat mai multe măsuri sporite de protecție care să ofere siguranță tuturor celor care ne vizitează biroul, inclusiv respectăm toate măsurile legislative recomandate de autorități.

Pentru că punem foarte mult accent pe sănătatea dumneavoastră și a consultanților de la birourile noastre, am pus la dispoziția dumneavoastră gel dezinfectant, plexiglass despărțitor și vă recomandăm să păstrați o distanță de 1m față de angajați noștri și față de ceilalți clienți care stau la coadă.

Toate aceste măsuri ne vor ajuta să ne continuăm activitatea în condiții de siguranță și să prevenim răspândirea virusului. De asemenea, vă sfătuim să evitați plata cash și să vă axați pe cumpărăturile online, mai ales în această perioadă.

Vom rămâne la dispoziția dumneavoastră, pe toate canalele disponibile (atât e-mail, telefonic sau în punctele de lucru) și vă vom ajuta așa cum știm mai bine, cu seriozitate și implicare.

Vă puteți accesa contul și urmări extrasul de cont online, oricând, pe site-ul nostru,  www.oney.ro,  în secțiunea Zona client, unde veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie, referitoare la contractul de credit în curs și/sau pentru operațiuni curente.

În numele tuturor angajaților Oney România, doresc să vă mulțumesc pentru încredere!

Cel mai important acum este să avem grijă de noi și de familiile noastre, să avem grijă unul de celălalt!

Jean Michel Goncalves,

Director General

Oney România

Copyright © Oney Finances SRL All Rights Reserved.
Dezvoltat de: aicontrol.ro